Șase mâncăruri pe care trebuie să le încerci în Belgia

Ciocolată belgiană, vafele (waffles) ori cartofii sunt doar câteva dintre preparatele care fac din bucătăria belgiană una dintre cele mai variate și îndrăgite din lume. Astfel, dacă plănuiești o escapadă în această primăvară în țara lui Manneken Pis, îți propunem să-ți răsfeți papilele gustative cu mâncăruri tradiționale.

Belgia este țara care are trei limbi oficiale – franceză, germană și flamandă, un dialect al limbii neerlandeze, motiv pentru care în meniuri vei regăsi mâncărurile și băuturile listate în aceste limbi.

Care sunt preparatele pe care trebuie să le încerci, descoperă mai jos:

Cartofi prăjiți

Cartofii prăjiți, cunoscuți sub numele de frites în franceză ori frieten în flamandă, sunt printre cei mai gustoși din lume. Totodată, există o dispută în derulare cu privire la originea acestora – Belgia ori Franța, însă există dovezi solide care arată că aceștia au fost făcuți pentru prima dată în Belgia. Concret, belgienii au înregistrări care datează din 1680, în timp ce Franța are unele din anii 1770.

Secretul acestor cartofi belgieni este faptul că sunt moi la interior și crocanți la exterior și, de cele mai multe ori, sunt serviți cu maioneză, în loc de ketchup, așa cum probabil ai întâlnit în mod obișnuit. Dacă vrei să-i încerci, ține cont că această țară este situată la mai puțin de trei ore de a noastră și că ai numeroase variante de zbor Belgia-România, astfel încât te poți bucura de o escapadă numaidecât.

Tartar biftec

Cele mai citite articole

Regăsit în meniu sub numele de Filet Américain, tartarul biftec este un preparat care este servit crud. Astfel, dacă adori să experimentezi mâncăruri care mai de care mai inedite,  alege acest tartar. Vei avea ocazia să testezi carne de vită crudă, tocată sau zdrobită, amestecată cu gălbenuș, ceapă și condimente. De obicei, biftecul tartar este însoțit de felii de pâine pe care poți întinde acea carne și niște cartofi prăjiți. Poate fi inclus, de asemenea, în sandvișul „Martino”, alături de ceapă, murături, salată și, evident, sos Martino.

Scoici și cartofi prăjiți

În cazul în care fructele de mare sunt preferatele tale, atunci trebuie să încerci scoici și cartofi prăjiți. Gătite în numeroase feluri, în sos de usturoi, în vin alb și unt, acestea sunt delicioase alături de niște cartofi prăjiți.

Cârnați

Belgia este recunoscută pentru numeroasele sortimente de cârnați, fapt pentru care ar trebui să le dai și lor o șansă. Poți alege între niște cârnați care conțin carne, sânge și pesmet și unii făcuți din din carne de porc și lapte. De obicei, aceștia sunt serviți cu piure de cartofi și sos de mere. În anumite regiuni, cârnații albi pot avea și niște pete verzi, fiindcă sunt condimentați cu pătrunjel ori arpagic.

Stoemp

Specifică zonei de nord a Belgiei, această mâncare constă, de fapt, într-un piure de cartofi în care a fost inclusă și o altă legumă, precum țelină ori ceapă. Unele restaurante servesc acest preparat cu smântână, cârnați ori pește sau chiar carne de cal.

Waterzooi

O altă mâncare tradițională din Belgia este Waterzooi, un fel de tocană cremoasă obținută dintr-o supă gătită cu gălbenuș de ou, smântână, unt și bulion. De obicei, aceasta conținea și pește, dar în prezent puiul este mai folosit. Este, însă, o mâncare indicată în zilele reci.

Belgia este o destinație turistică de neratat, chiar și din punct de vedere gastronomic. Evident, dacă ajungi aici, trebuie să-ți răsfeți papilele cu deja celebra ciocolată belgiană. Aici, există peste 2.000 de fabrici, iar localnicii obișnuiesc să mănânce ciocolată des, chiar și la micul dejun, la ceai sau după cafea. Totodată, poți să încerci și celebrele vafe belgiene și nu uita să te răsfeți și cu o bere. 

Cele mai citite articole

Read Previous

Alăptare, lapte praf sau lapte de vacă: cum să alegi cea mai bună opțiune pentru bebelușul tău

Read Next

Promovăm stilul de fermă tradițional: Ouăle La Provincia, de la păsări crescute la sol după metoda tradițională

Most Popular